Satul Vieroş este aşezat la gura gârlei Vieroşul de la care si-a luat numele, pe o vale acoperită cu păduri de fag .În documentele vechi i se mai spunea şi „Virăş”, sau „Verăş”şi este cunoscut în istorie de aproape 450 de ani.
Este amintit pentru prima dată în anul 1525, într-un hrisov al lui Radu de la Afumaţi,domnul Ţării Româneşti ,care întăreşte stăpânirea moşiei Vieroşul de către familia boierilor Goleşti,cei care vor ctitori în 1573 mânastirea Vieroş.
Din anul 1860 se vorbeşte despre comuna Vieroşul deoarece până la acestă dată ,pe lângă Mânăstirea Vieroş,nu existau decât robii mânastirii .Odată cu apariţia localităţii Vieroş se poate aminti şi de şcoala din acest sat.
La începutul secolului XIX, în chiliile mânăstirii exista o şcoală unde se învăţa scrierea chirilică şi cărţile bisericeşti,pentru care mânastirea cheltuia sumele necesare pentru venitul sau.
În trecut a avut administraţie comună cu satul Colibaşi şi până la secularizarea din 1862,ambele sate erau proprietatea mânăstirii Vieroşu. Din anul 1964 satul Vieroş şi-a schimbat numele în Făget.
Prima şcoală sătească s-a înfiinţat în anul 1907, avându-l ca învăţător pe G.Mărăcineanu ,numit în acel an,acesta rămânând la catedră până în anul 1917.Din 1918,la şcoala din Vieros, a suplinit ca învaţătoare Zoe Martin. Înainte de Primul Război Mondial , satul avea 79 copii de şcoală la o populaţie de 698 de locuitori
După cel de-al 2 lea Război Mondial ,la Şcoala Vieroş erau învăţători soţii Dumitrescu Cecilia şi Gheorghe .
După declararea oraşului Mioveni, Făgetul a devenit cartier al acestuia. Aici funcţionează în prezent şcoala cu clasele I-IV şi o grădiniţă ,structuri ale Şcolii cu clasele I-VIII Colibaşi.
Astăzi , Şcoala din Făget , are în subordine patru clase şi o cancelarie în care învaţă peste 80 de elevi din clasele I-IV, numărul elevilor fiind în uşoară creştere .
Absolvenţii clasei a-IV-a urmează , după absolvire, cursurile Şcolii cu clasele V-VIII Colibaşi, având transportul gratuit asigurat de Primăria oraşului Mioveni.
Spaţiul şcolar al unităţii este 4 săli de clasă, o cancelarie, repartizate într-un corp de clădire şi două săli de grădiniţă repartizate într-un alt corp de clădire.
Biblioteca şcolară include un număr de 461 volume carte şcolară şi de specialitate. |
Serbarea copilariei Faget 2011
Miercuri, 6 Iulie 2011 11:37
Joi, 16.06.2011 a avut loc festivitatea de sfarsit de an scolar, unde elevii cu merite deosebite pe parcursul anului scolar au fost premiati.
Luna iunie reprezinta pentru toti scolarii si prescolarii un moment de bucurie, acela in care se incheie cursurile anuale, astfel ca vacanta incepe sa-si intre in drepturi.
Fiecare eveniment scolar ramane o amintire placuta in viata noastra.
Elevii claselor I-IV ai Scolii Generale Faget au sustinut un frumos program artistic, cu poezii si cantece care au mers la sufletul tuturor.
La aceasta serbare au fost prezenti : conducerea scolii, reprezentanti ai autoritatilor locale si parinti.
FELICITARI TUTUROR ELEVILOR SI CADRELOR DIDACTICE ! |